VIDEO | Episodul neștiut în care a fost implicat Mutu! Replica românului pentru unul dintre cei mai mari jucători din istorie: „Ești un nimeni acum!” Imediat, s-au luat la bătaie

Ronald Zubar, fost coechipier cu Mutu la Ajaccio, a declarat că românul s-a luat la bătaie cu Fabrizio Ravanelli.

Conflictul dintre Mutu și antrenorul italian al celor de la Ajaccio a început după ce Ravanelli a luat decizia de a-l lăsa pe bancă pe „Briliant”, își amintește Zubar care a povestit întreaga întâmplare pentru SFR Sport. Mutu ar fi încercat să-i întoarcă pe toți jucătorii împotriva lui Ravanelli. Italianul a discutat cu Zubar și i-a cerut acestuia să discute cu Mutu și să încerce să-l liniștească.

Zubar s-a dus la locuința lui Mutu pentru a vorbi cu el, iar la rândul lui Mutu i s-a plâns fundașului francez că este nedreptățit de antrenor și că acesta încearcă să-l umilească. Apoi Mutu l-a sunat pe Ravanelli și i-a spus să vină la el acasă pentru a discuta.

„Ești gelos pe mine. Eu sunt un star în Italia, iar tu ești un nimeni acum. Ești doar un bătrân cu părul alb”, ar fi fost cuvintele pe care Mutu i le-ar fi adresat antrenorului, potrivit lui Zubar. Evident, nici Ravanelli nu a rămas dator, iar între cei doi a urmat un schimb violent de replici. La un moment dat, Mutu i-ar fi suflat fumul de țigară în față lui Ravanelli și astfel s-a ajuns la o confruntare fizică. Zubar a intervenit pentru a-i despărți pe cei doi.

Ulterior, după ce Ravanelii a plecat, Zubar i-a spus lui Mutu că a depășit limitele și că nu trebuia să aibă o asemenea reacție față de un antrenor. „Așa se fac lucrurile în Italia, atunci când ai ceva de spus cuiva!”, a fost replica lui Mutu.

Mutu a jucat la Ajaccio în perioada 2012-2014. Românul a marcat 11 goluri în cele 35 de partide în care a evoluat pentru corsicani.

Publicat: 05 01. 2017, 08:33
Actualizat: 05 01. 2017, 08:34