Barcelona a ratat începutul de an. După cel mai bun sezon din istorie, catalanii au fost așteptați să facă show la prezentarea celor șase trofee câștigate. Fără Messi, rămas în tribună, Barca a deschis scorul în prima repriză. Golul lui Pedro nu a fost suficient pentru supercampioana Spaniei. „Submarinul galben” a egalat și Realul poate pune mâna pe primul loc dacă va câștiga în deplasarea de la Osasuna.
Johan Cruyff și Guardiola au avut dreptate. De acum va fi foarte greu ca Barcelona să câștige. Recordul din 2009 va fi greu, dacă nu imposibil de egalat. Iar Villarreal a fost prima ocazie ca Barca să se împiedice. Pedro, fotbalistul care a marcat în toate cele șase competiții în care a jucat în anul trecut, a deschis scorul în minutul 7, iar fanii Barcei se așteptau la o seară de vis. Nu a fost de acord Fuster Torrijos, care a egalat în minutul 51.
Barcelona: Valdes; Alves, Puyol, Pique, Abidal, Sergio Busquets, Xavi, Dos Santos (Iniesta, min.58), Pedro (Bojan, min.86), Ibrahimovic , Henry.
Villarreal: Diego Lopez; Javi Venta, GodÃn, Marcano, Capdevila, Senna, Bruno, Cani, Fuster (Eguren, min.90), Cazorla (Escudero, min.68) , Nilmar (Rossi, min.76).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER