VIDEO Fiorentina, „răpusă” de „dubla” lui Keane! Tottenham-Fiorentina 3-2
Tottenham a disputat un amical tare cu Fiorentina pe White Hart
Lane, o partidă pe care trupa engleză a reușit să o câștige la
finele unui meci extrem de spectaculos.
Pentru Mihajlovic, noul antrenor al grupării viola, acesta a fost
primul meci cu adevărat important la cârma echipei din
Firenze.
Gilardino a fost cel care a deschis scorul în minutul 7, dar
Pavlyuchenko a egalat după o jumătate de oră de joc, după o gafă de
proporții a apărării italiene. Formația italiană a intrat în
avantaj la cabine, Ljajic marcând în minutul 35, însă în repriza a
doua și-a intrat în atribuții Keane. Atacantul celor de Spurs a
izbutit o „dublă” în minutele 56 și 88 aducând victoria
englezilor.
Tottenham a început partida în următoarea distribuție: Gomes –
Kaboul, King, Bassong, Assou-Ekotto – Lennon, Palacios, Jenas,
Giovani dos Santos – Crouch, Pavlyuchenko. Au mai jucat: Cudicini,
Walker, Naughton, Krancjar, Livermore, Huddlestone, Keane și
Rose.
Fiorentina a trimis în teren următorul „unsprezece”: Frey –
Comotto, Natali, Felipe, Pasqual – Donadel, Zanetti, Papa Waigo,
Ljajic – Marchionni, Gilardino. Au mai jucat: Avramov, De
Silvestri, Kroldrup, Gulan, Montolivo, D’Agostino, Agey, Bolatti,
Seferovic și Babacar.