VIDEO | Florin Andone a înscris unul din cele mai frumoase goluri ale carierei, dar Deportivo a pierdut dramatic cu Sevilla, deși a avut 2-0, iar în minutul 87 conducea!
UPDATE: Andone a marcat al doilea său gol la Deportivo și a dus scorul la 2-0 pentru echipa sa în minutul 43. Din păcate pentru gruparea românului, golul atacantului naționalei nu a fost de ajuns pentru a securiza victoria.
Sevilla a revenit imediat prin golul din minutul 44 al lui N’Zonzi, iar pe final Vitolo (min.87) și Mercado (min.90+2) au înscris pentru victorie.
În urma acestui rezultat, Sevilla strânge 24 de puncte după 12 etape și se clasează pe locul trei în clasament. Deportivo are 19 puncte și se află la doar un punct în fața primei echipe aflate pe loc retrogradabil.
Florin Andone a reușit să marcheze al doilea său gol în tricoul lui Deportivo La Coruna. Fotbalistul român a luat, în minutul 43, o acțiune pe cont propriu și a finalizat la colțul scurt dublând astfel avantajul echipei sale după ce Babel deschisese scorul în chiar minutul 1.
Avantajul de două goluri al gazdelor a durat foarte puțin. La faza imediat următoare, Sevilla a redus din diferență prin N’Zonzi.
Atacantul român, cel mai scump transfer din istoria lui Deportivo, a marcat primul său gol pentru La Coruna în meciul cu Granada. Reușita sa a adus atunci un punct echipei.