Chiar dacă a avut prestații apreciate la Cupa Confederațiilor și pare să fi câștigat prim-planul pentru un loc în atacul Braziliei la Campionatul Mondial de anul viitor, Fred (29 de ani) nu și-a găsit liniștea. Vârful lui Fluminense și-a lovit brutal un adversar de la Vasco Da Gama în urmă cu două săptămâni și a primit o suspendare de patru etape. El a stat deja în runda precedentă, când „Flu” a jucat cu Gremio, și va rata și meciurile cu Ponte Preta, Flamengo și Corinthians.
„Sunt supărat de această decizie, care mi se pare foarte dură. Am văzut și incidente mai rele decât acesta și jucătorii respectivi nu au încasat o pedeapsă la fel de usturătoare”, a spus Fred.
Atacantul a fost în vizorul lui Șahtior, care a dorit să-l transfere în această vară, dar totul a picat din cauza dorinței exprimate a jucătorului de a evolua până la finalul carierei la Fluminense. Fred a jucat în Europa, la Lyon.
Lovitura pentru care a fost suspendat Fred:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER