VIDEO | Gest incalificabil al lui Neymar: starul Barcelonei l-a luat la palme pe fundașul Valenciei după victoria „liliecilor” pe Camp Nou

Barcelona a înregistrat a treia înfrângere consecutivă în Primera Division după 1-2 cu Valencia, pe teren propriu. Catalanii au acum 76 de puncte, fiind la egalitate cu Atletico Madrid (locul 2) și la doar un punct în fața celor de la Real Madrid (locul 3).

Golurile meciului au fost marcate de Rakitic (autogol) și Santi Mina pentru Valencia și de Messi, argentinianul reușind să ajungă astfel la 500 de goluri în carieră.

La finalul partidei, Neymar nu s-a putut controla și a comis un gest pentru care poate primi o suspendare drastică. Jucătorul brazilian l-a luat la palme pe Antonio Barragán, fundașul „liliecilor”, în timp ce acesta se bucura alături de coechipieri pentru victoria obținută. Neymar nu este la prima abatare de acest gen: brazilianul a primit o suspendare de patru meciuri la Copa America pentru un incident similar.

Publicat: 18 04. 2016, 09:24
Actualizat: 18 04. 2016, 09:25