Internaționalul român Gheorghe Grozav a marcat pentru Terek Groznîi, sâmbătă, în victoria, scor 3-1, cu UFA din deplasare, în etapa a patra din campionatul Rusiei. Grozav a marcat golul de 3-1, în minutul 89, iar fostul jucător de la Astra, Kehinde Fatai, a înscris pentru gazde.
Atacantul român Gheorghe Grozav a fost integralist la Terek Groznîi și a marcat un gol în succesul din deplasare, scor 3-1, cu UFA. Balaj a deschis scorul pentru oaspeți, în minutul 48, din pasa lui Ivanov.
Kehinde Fatai, fostul atacant de la Astra Giurgiu și Sparta Praga, a restabilit egalitatea, cu un sfert de oră înainte de finalul partidei, însă nu a fost suficient pentru ca echipa sa să obțină un punct.
Sadaev a adus pe Terek în avantaj, care a obținut a doua victorie în patru etape, în minutul 87.
La doar două minute distanță, Gheorghe Grozav a stabilit rezultatul final, profitând de o eroarea în defensiva gazdelor.
În urma acestui rezultat, Terek Groznîi a acumulat șapte puncte în clasament, după patru etape, în timp ce UFA se află pe ultimul loc, cu un singur punct.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER