Englezii sunt recunoscuți pentru sportivitatea lor, însă au și eu scăpările lor. O dovedește partida de sâmbătă dintre Bristol City și Crystal Palace, când oaspeții au marcat un gol perfect valabil, care însă nu a fost acordat de brigada de arbitri. În plus, nici cei de la Bristol nu au dat vreun semn de sportivitate, deși golul primit a fost mai mult decât clar.
În minutul 34, voleul lui Freddie Sears a găsit plasa laterală a porții lui Bristol City, însă centralul Rob Shoebridge nu a validat reușita, în ciuda faptului că balonul a trecut clar linia porții, înainte de a reveni pe teren, după ce a lovit una dintre barele de susținere a plasei.
Jucătorii lui Crystal Palace au protestat vehement, însă brigada de arbitri nu și-a schimbat decizia. După meci, managerul Neil Warnock i-a acuzat atât pe "oamenii în negru" cât și pe jucătorii lui Bristol, care ar fi avut datoria morală să atragă atenția arbitrului în legătură cu eroarea comisă. Ca supărarea managerului de la Palace să fie și mai mare, meciul a fost câștigat de cei de la Bristol, cu un gol în penultimul minut!
Cei de la Cristal Palace au trebuit să se mulțumească cu scuzele oficiale primite după partidă din partea șefului arbitrilor din Anglia, Keith Hackett, însă scorul va rămâne cel înregistrat la final pe tabelă, pentru că partida nu se va rejuca.
Sursă foto:Â www.cpfc.co.uk Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER