Zlatan Ibrahimovic scrie în continuare istorie pentru naționala țării sale. Atacantul lui PSG a marcat cele două goluri care au dus la victoria Suediei în fața Estoniei, într-un meci amical.
Starul suedez s-a făcut rapid remarcat pe teren, în minutul 3 al partidei reușind să deschidă scorul. Apoi, 20 de minute mai târziu a reușit o execuție de generic, marcând cu călcâiul și stabilind astfel scorul final al partidei. Acesta avea pregătit și un tricou aniversar pe spatele căruia era notat „50+” iar pe piept avea scris în suedeză mesajul „Voi ați făcut posibil acest lucru”.
Cu al doilea gol marcat, Zlatan a devenit cel mai prolific marcator din istoria naționalei Suediei, reușind să-l depășească pe Scen Rydell, cel care în urmă cu 90 de ani a marcat 49 de goluri în 43 de meciuri pentru prima reprezentativă a nordicilor.
50 de goluri a reușit Ibrahimovic în 99 de partide pentru naționala Suediei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER