Alan Pardew, managerul lui Newcastle, a fost amendat cu 120.000 de euro de club, după ce l-a lovit cu capul în gură pe David Meyler, la meciul dintre Hull și Newcastle, câștigat ieri de oaspeți cu scorul de 4-1
Imediat după gestul său, Pardew a fost trimis în tribună de arbitrul Kevin Friend
Meciul dintre Hull și Newcastle părea unul normal pentru „coțofene”, mai ales că jucătorii lui Alan Pardew au condus încă din primele minute și au dominat autoritar partida. Însă în minutul 72, experimentatul Pardew (52 de ani), care antrenează din 1999, și-a pierdut cumpătul. Deși echipa lui conducea cu 3-1, managerul britanic s-a enervat după un duel care a avut loc în preajma băncii de rezerve a lui Newcastle și l-a lovit cu capul în gură pe David Meyler, unul dintre jucătorii lui Hull. Reacția arbitrului Kevin Friend, care se afla aproape de fază, a fost imediată și dură, iar Pardew a fost trimis în tribune. Pedeapsa Federației engleze poate fi și mai dură: presa britanică susține că managerul lui Newcastle riscă să fie suspendat pentru restul de zece meciuri care au mai rămas de jucat în acest sezon.
Gestul lui Pardew, care l-a lovit cu capul în gură pe Meyler, l-a transformat pe manager într-o țintă vie
Amendat cu 120.000 de euro la câteva ore
Iar măsurile luate împotriva lui Pardew nu se opresc aici. Chiar dacă managerul de 52 de ani și-a cerut imediat scuze pentru gestul său, el a fost amendat cu 120.000 de euro de Newcastle. „Clubul Newcastle este dezamăgit de acțiunea managerului Alan Pardew. Considerăm că gestul lui Pardew este inacceptabil și pentru asta el va fi amendat cu 120.000 de euro. Din păcate, titlurile presei engleze de mâine (n.r. – azi) vor fi legate de gestul managerului nostru, nu de performanța fantastică a echipei”, s-a arătat într-un comunicat de presă remis de Newcastle.
38,82% este procentajul de victorie al lui Pardew pe banca lui Newcastle (59 de victorii în 152 de meciuri)
În plus, Pardew, care a semnat un contract pe opt ani cu Newcastle în 2012, este criticat dur de fostele glorii ale „coțofenelor”. „Ce ar putea Pardew să le spună jucătorilor săi atunci când greșesc? Nu aș fi mirat dacă Pardew va demisiona în urma acestui incident. Poate clubul îl va forța să facă asta”, a spus Shearer, citat de tabloidul „Daily Mail”. Souness, fost manager la Newcastle între 2004 și 2006, l-a criticat și el dur pe actualul manager: „Cred că această acțiune a lui Pardew poate duce la demisia sa. Nu este normal să se întâmple așa ceva”.
Pardew și Pellegrini s-au certat în timpul meciului dintre Newcastle și City din ianuarie, fiind despărțiți de arbitrul de rezervă
A intrat în conflict cu Pellegrini
Ciudat este însă că Pardew nu este la prima abatere în acest sezon. Deși a dus-o pe Newcastle pe locul 8 în Premier League, în ciuda pierderii lui Yohan Cabaye, transferat la PSG, managerul de 52 de ani a explodat și în timpul meciului cu Manchester City din ianuarie, de pe „St James” Park”, când s-a certat pe margine cu Manuel Pellegrini, numindu-l pe managerul lui City drept o „curvă bătrână”. Pardew și-a cerut imediat scuze și nu a fost suspendat atunci de Federația britanică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER