VIDEO INCREDIBIL Kameni a marcat autogolul anului! Portarul Malagăi a reluat „ca la handbal”, în propria poartă
- Malaga – Valencia 1-2 (Cop 14 / Kameni -autogol 41, Cheryshev 50)
Fază greu de explicat petrecută în timpul partidei Malaga – Valencia, din Primera Division, cu portarul camerunez Idriss Kameni în prim-plan.
În finalul primei reprize, într-un moment în care gazdele conduceau cu 1-0, goalkeeperul de 32 de ani și-a introdus balonul în propria poartă, într-o fază în care nu era presat de niciun adversar. Kameni a reluat o centrare din flancul drept în poartă, cu o execuție specifică mai degrabă handbalului. Depășit de centrare, Kameni a reușit să ajungă mingea, dar în loc să o respingă în față sau să o prindă, a trimis-o direct în propria poartă.
Cel mai probabil, camerunezul nu a realizat unde se alflă exact și a lovit mingea crezând că ieșise deja din cadrul porții. Kameni avea un coechipier în spate în momentul în care a atins mingea și e posibil să fi crezut că are un adversar lângă el, care ar fi ajuns mingea dacă el nu o lovea. Vezi mai jos faza. În repriza secundă, Valencia a mai marcat o dată, prin Cheryshev și a obținut încă 3 puncte uriașe în campionat.