Juventus a terminat pe locul șapte precedenta ediție de Serie A, aceasta fiind ultima poziție ce permite participarea într-o cupă europeană, mai exact în Europa League.
De fapt, trupa lui Luigi de Neri va fi nevoitî să joace un tur preliminar pentru a obține accesul competiția propriu-zisă, iar adversarii torinezilor vor fi irlandezii de la Shamrock Rovers. Pentru a pregăti cât mai bine dubla manșă cu modesta formație din Dublin, italienii au disputat un amical de lux cu fosta campioană a Franței, Olympique Lyon.
Duelul, care s-ar putea regăsi oricând printre confruntările de marcă ale Champions League, nu a avut deloc un caracter amical, după cum notează site-ul formației italiene.
Partida a început prost pentru echipa lui Del Neri, Ederson deschizând scorul pentru francezi în minutul 22, din penalty, după un fault al lui Chiellini pentru Belfodil. Patru minute însă, Olympique Lyon a rămas în zece oameni, Cissokho fiind eliminat. În minutul 35, starul Del Piero restabilește egalitatea tot din penalty, pentru ca în repriza a doua Simone Pepe să aducă victoria „bianconerilor”. Meciul s-a disputat pe San Vito din Consenza.
Juventus a început partida într-un sistem 4-4-2: Storari – Motta, Legrottaglie, Chiellini, De Ceglie – Martinez, Sissoko, Marchisio, Lanzafame – Del Piero, Amauri. Au mai evoluat Grygera, Pepe, Poulsen, Ekdal, Pasquato, Diego și Trezeguet.
De partea cealaltă, Lyon a adoptat un sistem 4-3-3: Vercoutre – Gassama, Boumsong, Lovren, Cissokho – Pjanic, Gonalons, Kallstrom – Briand, Gomis, Ederson. Au mai jucat: Briand, Boumsong, Novillo, Umtiti, Pied și Belfodil.
La mijlocul săptămânii viitoare, Juventus va disputa primul meci din „dubla” cu Shamrock Rovers.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER