VIDEO | La 36 de ani, Di Natale a fost eroul lui Udinese în meciul de Cupă cu Ternana. Atacantul a marcat toate cele 5 goluri ale echipei sale

Dacă în urmă cu câteva luni spunea că se va retrage, Di Natale a revenit în forță. Atacantul, care va împlini 37 de ani pe 13 octombrie, a fost eroul lui Udinese în meciul din Cupa Italiei cu Ternana, scor 5-1. Vârful a înscris toate golurile formației sale, cel de-al patrulea fiind de generic, Di Natale marcând cu un lob din careu.

Di Natale joacă la Udinese din anul 2004, echipă pentru care a marcat 175 de goluri în 329 de meciuri în Serie A. În total, atacantul a marcat în campionatul italian 242 de goluri în 550 de meciuri.

11 goluri a marcat Di Natale pentru naționala Italiei în 42 de meciuri

Publicat: 25 08. 2014, 22:06
Actualizat: 25 08. 2014, 22:07