VIDEO Mafia pariurilor lovește din nou? Fanii au rămas uluiți după decizia asistentului! Vezi cea mai controversată fază a anului
Jocul de fotbal a ajuns o afacere din care multă lumea vrea să profite, iar banii care se învârt și din pariuri dau naștere deseori asupra desfășurării corecte a unor meciuri.
A fost cazul și partidei dintre Legia Varșovia și Wisla Cracovia din prima ligă a Poloniei.
Un moment absolut halucinant s-a întâmplat în momentul în care cei de la Legia au reușit deschiderea scorului. Artur JĂ™drzejczyk ajunge târziu la o minge care iese clar în aut de poartă, dar fiind în alunecare, reușește să trimită în careu, acolo de unde Vladimer Dvalishvili înscrie, iar golul este validat. Faza s-a petrecut chiar sub ochii celui de-al patrulea asistent, care a lăsat jocul să continue. În cele din urmă, Legia s-a impus cu scorul de 2-1.
Fiind știute scandalurile din ultimii ani din campionatul Poloniei acolo unde s-au descoperit mai multe meciuri trucate, cei de la Goal.com se întreabă dacă nu cumva și la acest meci a fost ceva necurat la mijloc.