Maradona a revenit în Italia pentru prima oară după mai bine de 20 de ani pentru a asista la meciul Udinese – Napoli. Diego Maradona, care nu a mai fost în Italia din 1991, când a plecat de la Napoli, a fost condamnat în 2005 de Curtea de Casație la plata de 37,2 milioane de euro, din care 23,5 milioane de euro penalizări, pentru că nu și-a plătit la timp impozitul pe venit. Însă justiția italiană a decis ulterior să reia procesul din cauza unei erori de procedură.
Fanii i-au făcut o primire fabuloasă. Mii de fani l-au așteptat în fața hotelului din Napoli unde era cazat. Fostul mare jucător și-a făcut cu greu loc printre fani și apoi a urcat la balconul camerei, de unde a salutat mulțimea. Maradona a scandat apoi cu fanii împotriva lui Juventus.
Maradona a marcat 115 goluri în 259 de meciuri pentru Napoli în perioada 1984 – 1991. Napoli a câștigat singurele două titluri de campioană a Italiei – în 1987 și 1990 – cu Maradona pe teren.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER