VIDEO Momentul în care un star al ultimilor 10 ani a regretat că nu s-a lăsat până la 38 de ani!** Fanii l-au înjurat, iar el le-a arătat degetul mijlociu
Unul dintre cei mai importanți fotbaliști brazilieni ai ultimului deceniu, mijlocașul Juninho Pernambucano, pare să își fi pierdut cumpătul la cei aproape 38 de ani, pe care îi va împlini în luna ianuarie. Cunoscut ca un tip în general calm, fostul fotbalist al lui Lyon și-a ieșit din fire la un meci pe care echipa sa, Vasco Da Gama, l-a pierdut acasă cu San Gennaro Sport (0-3).
Huiduit atât de fanii adverși, cât și de cei ai echipei sale, Juninho a împărțit gesturi obscene în toate direcțiile, fiind extrem de iritat de atitudinea spectatorilor.
Colegul său, Felipe, a încercat să își scuze colegul, cerându-le iertare fanilor la finalul partidei.
Vezi mai jos gestul lui Juninho!