*Steaua continuă să caute un vârf de careu cu cifre, însă nu a găsit varianta ideală. Chima, de la Molde, nu este o pistă abandonată total, iar cele două părți ar putea relua discuțiile.
Daniel Chima Chukwu a fost prima variantă de transfer pentru atacul Stelei, Reghecampf fiind impresionat de calitățile vârfului nigerian. Pentru moment, negocierile dintre cele două părți au fost sistate, atât Molde, cât și fotbalistul având pretenții financiare prea mari pentru bugetul formației din Ghencea.
Dar situația dezastruoasă pe care trupa norvegiană o traversează – nu au reușit încă să adune vreun punct, în primele 4 etape, fiind ultimii în clasament – ar putea să îi determine pe oficialii lui Molde, dar și pe jucător, să își reconsidere poziția și să dorească să demareze reconstrucția echipei. În condițiile în care startul de sezon a fost unul atât de slab, iar obiectivele pentru sezonul în curs sunt periclitate încă de pe acum, nordicii ar putea să își regândească strategia, iar Steaua poate beneficia de asta. În ceea ce îl privește pe atacant, acesta a declarat că vrea să obțină performanțe, iar Molde pare să nu mai ofere cadrul prielnic pentru acest deziderat.
Altfel, în ultima înfrângere din Norvegia, scor 1-2 pe teren propriu cu Sogndal, o echipă extrem de modestă, Chima a dat seama valorii sale la ultima fază a meciului. Norvegianul a pasat decisiv, dintr-o poziție foarte grea, pentru Hussain. Din păcate golul lui Molde a venit prea târziu, iar eșecul nu a putut fi salvat.
Chima a marcat în sezonul trecut 11 goluri pentru Molde în toate competițiile, dar cel reușit în Europa League împotriva Stelei (1-2) i-a atras atenția lui Reghecampf. La acea fază, nigerianul s-a „jucat” cu Gardoș, driblându-l repetat, și a redus din diferență cu un șut puternic la colțul lung.
Vezi mai jos faza realizată de Chima
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER