VIDEO Raț, în istoria fotbalului ucrainean, după 7-1 cu Tavria
Echipa lui Mircea Lucescu a început în forță noul sezon în
Ucraina. Șahtior Donețk a desființat-o pe Tavria Simferopol, în
Supercupa Ucrainei, disputată pe „Slavutych Arena” din Zaporoje,
scor 7-1!
Gruparea care a câștigat Cupa Ucrainei la penalty-uri, în fața
Metalurgului, a fost umilită de campioana Șahtior, la care românul
Raț a fost integralist, iar Gladkiy și Luiz Adriano au înscris
câte-o „dublă”.
Willian și Jadson au marcat și ei pentru gruparea din Donețk, iar
tabela a fost închisă în minutul 90 chiar de Raț. Feshchuk a marcat
golul de onoare al Tavriei.
De altfel, Răzvan Raț a intrat în istoria fotbalului ucrainean,
după meciul de duminică. E singurul jucător care a participat la 6
Supercupe ale Ucrainei! În precedentele cinci, adversarul minerilor
a fost rivala de moarte, Dinamo Kiev, și de patru ori Supercupa s-a
decis la penalty-uri.
Cu trofeul câștigat duminică, Șahtiorul a ajuns la cota 3, alte
trei finale fiind pierdute de gruparea din Donețk.