Manchester City a învins-o sâmbătă pe Arsenal, scor 4-2, însă pe lângă succesul „albaștrilor”, care au început ceas această ediție de campionat, două faze din timpul jocului au rămas în atenția milioanelor de telespectatori. În centrul amândurora, togolezul Emanuel Adebayor, fostul jucător al lui Arsenal, acum în tricoul lui City.
Togolezul s-a făcut remarcat mai întâi după ce i-a aplicat o „corecție” fostului coechipier Van Persie, pe care l-a lovit cu gheata în cap la o fază de joc. A scăpat fără roșu, din partea centralului, însă olandezul, care a avut nevoie de îngrijiri medicale deoarece sângera în urma loviturii, nu l-a iertat după joc. „Sunt trist și dezamăgit că un fost coleg are o interveție intenționată și fără minte asupra mea într-un meci”, a spus Van Persie.
Ulterior, noul vârf al lui City a mai dat dovadă de o mostră de comportament nesportiv. În minutul 80 a marcat pentru 3-1 și a ales să alerge 90 de metri pentru a sărbători golul tocmai în fața supoterilor lui Arsenal. Care nu-l mai aveau la inimă încă din vara lui 2008, când togolezul anunțase că este interesat de ofertele de la Milan și Barca. Ulterior și-a prelungit contractul cu Arsenal, până în 2012, dar apoi a decis în vara acestui an să plece la gruparea lui Mark Hughes. Prea mult pentru suporterii „tunarilor”, care și-au ieșit din minți și abia intervenția hotărâtă a stewarz-ilor a făcut ca situația să nu degenereze. Unul dintre oamenii de ordine s-a ales de altfel cu capul spart și a avut nevoie de spitalizare, după ce a fost lovit de un obiect aruncat din zona fanilor lui Arsenal, cu destinația Adebayor.
După partidă, Adebayor și-a cerut scuze pentru modul în care a sărbătorit golul, însă a declarat că nu a vrut să-l lovească pe Van Persie. Federația Engleză de Fotbal a confirmat că va deschide o anchetă pentru cele două incidente, iar togolezul riscă 3 etape de suspendare, potrivit presei engleze.
Manchester City e pe locul trei în Premier League, cu patru victorii din patru meciuri, la trei puncte în spatele lui Chelsea, dar are un meci în plus de disputat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER