VIDEO Real se împiedică de ultima clasată, echipa cu cel mai slab atac și care a luat 8 goluri de la Barca!** Ratare uriașă Ronaldo
Real Madrid a reușit doar un egal în compania ultimei clasate,
Almeria. Jucătorii lui Jose Mourinho n-au fost în stare să înscrie
decât o singură dată împotriva unei echipe care se poate „lăuda” cu
una dintre cele mai slabe defensive din Primera Division. Mai mult,
Casillas a reușit „performanța” să încaseze gol de la cel mai
ineficient atac din campionatul Spaniei.
Meciul a fost dominat de „galactici”, cu o posesie de 62% și 18
ocazii clare de gol, față de cele opt situații la poartă numărate
de gazde. Cu toate acestea, Almeria a deschis scorul la o fază la
care jucătorii Realului nu se așteptau ca adversarii să fie atât de
incisivi. Ulloa a tras pe jos de la 14 metri, după ce toată
apărarea Realului s-a oprit crezând că e penalty la un alt jucător
al Almeriei.
Gazdele au rezistat pânâ în minutul 77, când Granero a restabilit
egalitatea. În căutarea golul de trei puncte Ronaldo a nimeri
transversala în finalul partidei, din lovitură liberă, însă Almeria
reușește să scoată un punct nesperat dintr-o partidă în care părea
victimă sigură.