VIDEO Rednic a salvat de la „moarte” un super-talent: „În urmă cu 6 luni voiam să renunț la tot!”** Acum, e golgheterul echipei, iar Lille îl vede în el pe noul Hazard
Mircea Rednic și-a adus în această iarnă la Standard Liege trei fotbaliști cu care mai lucrase și în trecut sau pe care îi cunoștea foarte bine, Zie Diabate, Adrian Cristea și George Țucudean, în speranța că aceștia îl vor ajuta să își implementeze mai ușor ideile tactice la gruparea belgiană. Cei trei nu sunt însă și cei mai valoroși jucători pe care îi are la dispoziție „Puriul”.
Imoh Ezekiel (19 ani) a sosit la Standard în vara anului trecut și, după o perioadă de 6 luni în care a suferit enorm din cauza dificultăților de adaptare, a explodat pur și simplu sub comanda antrenorului român. Atacantul nigerian este în prezent golgheterul grupării roș-albe, cu 14 reușite, iar problemele din urmă cu ceva timp par să se fi dizolvat complet. Imoh Ezekiel a intrat pe radarul grupării franceze Lille, care îl vede un demn urmaș al lui Eden Hazard, dar de el s-au mai interesat Fiorentina și Zenit St. Petersburg.
Interesant este că, până la instalarea lui Mircea Rednic pe banca tehnică a lui Standard Liege, principalul gând al lui Ezekiel era să plece cât mai repede din Belgia. El a explicat și motivele: „Voiam să abandonez totul, din cauza atitudinii descurajante a colegilor mei, care nu mă prea băgau în seamă. În plus, eu sunt foarte rapid și ei greșeau intenționat multe pase care mi-erau adresate. Am fost foarte nervos din cauza asta, deprimat. Voiam doar să mă întorc acasă în Nigeria, dar am fost convins de apropiați să mai rămân încă 6 luni și situația s-a schimbat între timp”.
3 milioane de euro este suma la care este evaluat în acest moment Imoh Ezekiel