VIDEO Ribery, cel mai vânat jucător în 2010!** Unde va jucă din sezonul viitor?
Real Madrid, Barcelona, Chelsea și Manchester United
sunt gata să arunce cu banii în această vară pentru achiziționarea
lui Franck Ribery de la Bayern Munchen.
Interesul celor două grupari din Primera Division pentru starul
francez datează de aproape un an, iar francezii de la L’Equipe
susțin că Real Madrid are cele mai mari șanse din cele patru
formații enumerate mai sus să obțină semnătura mijlocașului.
În iarnă, nu puține au fost vocile care au susținut că Ribery va
ajunge 100% la Real la finalul sezonului, pauza de transferuri din
vara lui 2010 fiind ultima în care Bayern ar mai fi putut să obțină
bani de pe urma transferului, în condițiile în care francezul ar
intra ulterior în ultimul an de contract și ar putea semna gratis
cu orice echipă.
„Din vara anului 2010, Ribery va juca la Real Madrid. E un
lucru cert; Altfel, Bayern nu va mai încasa niciun ban pentru el.
Pentru mine, acest subiect nu este de comentat. Transferul este
rezolvat.
Aici, în Spania, este așteptată sosirea lui Ribery în vară. Dacă
unui jucător îi intră o astfel de idee în cap, atunci așa se va și
întâmpla. Și este dorința lui Ribery să se transfere la Real
Madrid„, a spunea în urmă cu ceva timp Bernd Schuster,
însă L’Equipe scrie acum că situația s-a schimbat.
Real Madrid e în continuare în „pole” pentru achiziționarea lui
Ribery, însă sunt șanse foarte mari ca acesta să nu-și mai dorească
să pleace din Bundesliga. Finalul excelent de sezon, în care Bayern
a cucerit titlul în Germania, Cupa și joacă finala Champions
League, l-a făcut pe Franck să-și schimbe „prioritățile”.
Mai mult, relațiile mijlocașului cu cei fotbaliști din lotul
pregătit de Van Gaal s-au ameliorat simțitor, iar bavarezii sunt
gata să-i ofere lui Ribery cel mai mare salariu din istoria
clubului puțin peste 7 milioane de euro.
Chelsea și Manchester tânjesc după jucătorul bavarezilor, iar suma
de transfer nu ar reprezenta o problemă pentru cele două
superputeri din Premier League. Totuși, formațiile din Albion sunt
cotate cu șanse mici în realizarea transferului, din cauza
reticienței lui Ribery de a juca în Anglia.
Cele mai mici șanse le are Barcelona, însă e greu de crezut că
gruparea blau-grana își va permite încă o achiziție de un asemenea
calibru . (după David Villa și, probabil, Cesc Fabregas).
31 de meciuri a jucat Ribery
pentru Bayern în acest sezon, în toate competițiile și a înscris 7
goluri.
Unde va juca Ribery
din sezonul următor, în viziunea L’Equipe:
60% – Bayern Munchen
30% – Real Madrid
7% – Chelsea
2% – Manchester United
1% – Barcelona