VIDEO Scene de coșmar pentru un fost adversar al Stelei!** A crezut că va fi erou, dar a fost dat jos din autocar și arestat de polițiști
A crezut că odată cu acest transfer, va ajunge să câștige campionarul, iar apoi va avea șansa să joace în Liga Campionilor.
Mijlocasul Njongo Priso, care a evoluat pentru AEK Larnaca împotriva Stelei în toamnă în grupele Europa League, s-a transferat în această iarnă în campionatul Bulgariei, șa ȚSKA Sofia.
Camerunezul s-a trezit implicat într-un mare scandal în partida câștigată de echipa sa în fața rivalilor de la Lokomotiv, scor 3-0.
După ce marcat golul doi al echipei sale, Priso a fost eliminat în minutul 64, în urma unui clinci cu un adversar. În drum spre vestiare spre cabine, camerunezul nu s-a calmat și a ratat de puțin o directă ce se ducea spre figura unui adversar, iar apoi a făcut semne obscene către spectatorii din tribune.
Jurnaliștii bulgari scriu că Priso a continuat să fie agresiv și la cabine, unde ar fi lovit un polițist care îl escorta în afara stadionului.
După finalul jocului, în momentul în care se afla în autocar alături de coechipierii săi, Njongo Priso a fost dat jos și reținut de oamenii legii, care l-au dus la secție pentru audieri, fiind reținut pentruu 24 de ore.
Oficialii celor de la ȚSKA au motivat faptul că Priso ar fi fost provocat pe tot parcursul meciului, fanii gazdelor lansând scandări rasiste către camerunez.
http://img2.sportal.bg/images/svp/svp_jw_5.4_sportal_1.0.swf