VIDEO | Scene șocante în Turcia. Fanii au INCENDIAT stadionul după ce echipa lor a retrogradat.

Lumea fotbalului este obișnuită cu felul în care se manifestă suporterii din Turcia, însă aceste manifestări sunt duse, periodic, la extrem. Un exemplu recent, de sâmbătă seara, îl reprezintă partida dintre Eskișehirspor – Istanbul BB, scor 1-2. Gazdele de la Eskișehirspor aveau nevoie de cel puțin o remiză pentru a mai spera că vor evita retrogradarea. Ce a urmat, este de domeniul fantasticului.

Minutul 90+3, scorul era egal, 1-1. Momentul care a declanșat nebunia a fost golul marcat de cei de la Istanbul BB, gol prin care soarta echipei gazdă a fost pecetluită. Eskișehir a retrogradat matematic, iar atmosfera a explodat. Fanii au început să incendieze scaunele și au pătruns pe teren în număr mare. Astfel, s-a dezlănțuit iadul pe un stadion din Turcia, un lucru devenit obișnuință de-a lungul anilor.

În acest moment, Eskișehir are 30 de puncte și este pe locul 17, la trei puncte de Gaziantepspor, ocupanta locului 16. Situația este definitivă prin prisma întâlnirilor directe dintre Eskișehir și Gaziantep, întâlniri din care Eskișehir a obținut decât un punct (1-1 și 1-2).

articol scris de Valentin Gherga

Publicat: 15 05. 2016, 14:02
Actualizat: 15 05. 2016, 14:03