VIDEO | Scene șocante la Levski – ȚSKA Sofia. Thomas Neubert s-a prăbușit lângă bancă după ce a fost lovit în cap cu o piatră

Thomas Neubert, fost preparator fizic la FCSB, a fost cu o piatră în cap în timpul meciului Levski – ȚSKA Sofia 0-3. Nebunia a început în minutul 53, când ultrașii lui Levski au început să arunce cu petarde și pietre.

Incidente extrem de grave la derby-ul Levski – ȚSKA Sofia. În minutul 53, după ce oaspeții au marcat golul de 3-0, ultrașii lui Levski au început să cu petarde și pietre. Una dintre ele a ajuns în capul lui Thomas Neubert, care s-a prăbușit lângă banca tehnică. Din fericire, s-a ridicat după câteva minute și a stat pe bancă până la finalul meciului: „Și-a pierdut temporar auzul”, a declarat Kiril Dincev, unul dintre secunzii lui ȚSKA Sofia. Acesta a fost rănit de piatră care l-a lovit în zona gâtului, însă n-a fost nimic grav.

Stefan Ghenov, un alt secund al lui ȚSKA Sofia, a fost lovit sub ochi de o schijă provenită de la o petardă care a explodat. Acesta a declarat însă la finalul meciului că lucrurile nu sunt grave și că se simte bine.

Tensiune a fost și în teren, unde fostul stelist Luchin a fost titular la Levski. Arbitrul a arătat nu mai puțin de șapte cartonașe galbene și două roșii. Până la urmă, ȚSKA a reușit să se impună cu 3-0.


Genov de bgsport

Publicat: 30 04. 2017, 10:26
Actualizat: 30 04. 2017, 14:12