VIDEO Se mai retrage o legendă!** Martin Palermo va pune ghetele în cui la finalul sezonului
Atacantul echipei Boca Juniors, Martin Palermo, a anunțat,
miercuri, că se va retrage din activitatea competițională la
finalul actualului sezon, informează agenția Calciomercato.
„Sunt doi ani de când îmi pregătesc retragerea împreună
cu un psiholog pe care l-am întâlnit prima oară în 1999, după o
accidentare. Decizia mea este irevocabilă”, a spus
Palermo.
Martin Palermo va juca ultimul meci la 19 iunie, atunci când
Boca Juniors va întâlni, în ultima etapă din Clausura, formația
Gimnasia La Plata.
Palermo, în vârstă de 37 de ani, a jucat în cariera sa la
echipele Estudiantes La Plata, Villarreal, Betis Sevilla, Deportivo
Alaves și Boca Juniors.