Membrii Grobari, una dintre facțiunile de suporteri a clubului sârb Partizan Belgrad, l-au agresat, vineri, în parcarea stadionului, pe Milos Vazura, directorul general al echipei, din cauza rezultatelor slabe obținute în acest sezon, anunță site-ul Sportske. (Vezi imaginile în clipul de mai jos, de la secunda 35)
Sezonul dezastruos al fostei adversare a Stelei din preliminariile Ligii Campionilor, care a încheiat sezonul regular la aproape 30 de puncte distanță de rivala Steaua Roșie Belgrad, și care acum, în play-off, a ajuns pe locul 3 al clasamentului, n-a rămas netaxat de către fanii clubului.
Suporterii s-au răzbunat pe Milos Vazura, directorul general al clubului, pe care l-au agresat în parcarea stadionului. Înregistrările camerelor video de la arenă arată cum Vazura este abordat de un grup de bărbați cu care, inițial, discută amical, ba chiar se sărută pe obraji. Din senin, însă, aceștia încep să-l lovească.
„Ce s-a întâmplat face parte dintr-o campanie dusă împotriva lui FK Partizan din partea unor membri ai familiei „alb-negre”. Din punct de vedere fizic, mă simt bine, dar mental sunt agitat din cauza celor întâmplate. Sper ca autoritățile competente să studieze imaginile și să-i tragă la răspundere atât pe cei care au făcut asta, cât și pe șefii lor, cei care au orchestrat atacul„, a declarat Milos Vazura presei din Belgrad.
Vazura a dezvăluit că cei trei, înainte să-l lovească, l-au amenințat: „Există viață după Partizan. Tu nu vei mai fi multă vreme pe aici”, i-ar fi spus aceștia, înainte de a-l agresa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER