Că Gennaro Gattuso este un dur nu mai e nicio noutate. Mijlocașul de 33 de ani din Corigliano Calabro a fost implicat de-a lungul timpului în câteva incidente care i-au creat această aură. Dar cu toate că este considerat un dur, Gattuso este un jucător foarte disciplinat pe teren, acesta primind foarte puține cartonașe roșii în carieră, deși joacă pe postul de mijlocaș la închidere.
În altă ordine de idei, incidentul de la finalul meciului cu Tottenham, în care mijlocașul i-a dat un cap în gură antrenorului secund de la Tottenham, Joe Jordan, a readus în discuție temperamentul vulcanic al lui Gattuso. Cu toate că este un tip liniștit în afara terenului – a înființat o fundație care ajută copiii săraci din orașul natal – Gattuso a reușit să-și arate temperamentul pur latin. Astfel, într-un episod foarte comic al unei emisiuni italiene, Scherzi a parte, care se ocupă cu farsele la adresa personalităților, mijlocașul milanez a făcut un adevărat show.
Realizatorii emisiunii i-au înscenat lui „Ringhio” o farsă foarte elaborată, în care un câine botezat chiar după el „Gennaro” îi distruge mașina fostului internațional italian. Acesta, împreună cu colegii săi Abbiati și Brocchi( azi joacă la Lazio) erau la masă la un celebru restaurant din Milano. Între timp, câinele unuia dintre paznicii parcării îi făcea praf interiorul mașinii. Ce a urmat la ieșirea de la masă este antologic!
Gattuso, îmbrăcat cu un tricou cu inimoară și cu o acadea în gură, se ceartă cu toată lumea. Una din scenele memorabile este aceea în care o doamnă care trecea „întâmplător” pe-acolo întreabă care este numele câinelui, iar la răspunsul „Gennaro” are o replică spumoasă: „Ce nume de rahat”, făcându-l inclusiv pe Gattuso să râdă.
Evident, stăpânul câinelui plecase de la fața locului. Motivul? Plecase să-și ia camera foto pentru a face o poză cu Gattuso :). La sosirea acestuia se dezlănțuie însă iadul! Mijlocașul Milanului, cu aceeași acadea în gură, îl fugărește prin parcare, îl ia la șuturi pe acel individ, fiind oprit cu greu de colegii săi.
Într-un final, situația este salvată de Carletto, stăpânul câinelui,care îl anunță pe Gattuso că a fost o farsă. Totul se întâmpla în 2003.
Scherzi a Parte – Gennaro Gattuso Încărcat de robjuggler. – Sitcom, sketch, and standup comedy videos.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER