UPDATE: Internaționalul român Cristian Tănase a marcat două goluri pentru Karabukspor, în victoria cu 2-0, de pe teren propriu, împotriva echipei Adanaspor, în etapa a 24-a din campionatul Turciei.
Fostul jucător al Stelei a înscris în minutul 32 din pasa unui alt fost jucător al Stelei, Paul Papp. Cristian Tănase a reușit „dubla” în minutul 61, după ce a fructificat pasa primită de la Seleznev.
Latovlevici a început și el ca titular pentru Karabukspor, în timp ce Găman se află pe banca de rezerve. Fundașul stânga a fost avertizat în minutul 47, în timp ce Paul Papp a văzut și el cartonașul galben, cu cinci minute mai devreme.
În urma acestei victorii, Karabukspor a urcat pe locul șapte în clasament, cu 33 de puncte, însă se află la zece puncte de ultima poziție care asigură prezența în cupele europene, ocupată în acest moment, de Galatasaray. De partea cealaltă, Adanaspor se află pe locul 17, cu tot atâtea puncte obținute după 24 de etape.
Cristi Tănase a marcat pentru Karabukspor în meciul cu Adanaspor din etapa a 24-a a primei ligi din Turcia.
Fostul jucător al Stelei a înscris în minutul 32 din pasa unui alt fost jucător al Stelei, Paul Papp. Tănase a reușit ‘dubla’ în repriza a doua, în minutul 62.
Latovlevici a început și el ca titular pentru Karabuk, în timp ce Găman se află pe banca de rezerve.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER