Valencia a făcut un pas greșit în lupta pentru locul trei pe care o duce cu Mallorca, pierzând cu 3-2 chiar pe terenul rivalei directe cu care se duelează pentru ultimul loc ce permite participarea directă în Champions League.
Gazdele au deschis rapid scorul prin Castro în minutul 7, iar Webo a majorat diferența în minutul 22. La două minute după pauză, „Liliecii” reușesc să reducă din diferență prin golul lui Jordi Alba, dar în minutul 63 Fernandes semnează sentința propriei echipe marcându-și un autogol. Pablo Hernandez a stabilit scorul final cu cinci minute înainte de final.
După acest rezultat, înregistrat în etapa a 31-a, Valencia rămâne pe locul trei cu 56 de puncte, dar Mallorca se apropie amenințător, aflându-se la doar cinci lungini în spatele trupei lui Unai Umeri.
Tensiunea din tabară „Liliecilor” a fost evidențiată în minutul 73 când tehnicianul celor de la Valencia a decis să-l înlocuiască pe Ever Banega cu David Silva. Mijlocașul argentinian nu a fost prea încântat de decizia antrenorului său, refuzând să dea mâna cu acesta în momentul schimbării. Umeri nu a acceptat afrontul elevului său și i-a reproșat acestuia, pe un ton ridicat, atitudinea avută.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER