Carlos Tevez a avut o nouă dispută cu antrenorul Roberto Mancini. Căpitanul lui Manchester City a fost schimbat în minutul 90 al meciului cu Bolton, lucru care l-a scos din sărite. Autorul golului câștigător a început să ține la Mancini, care l-a luat însă părintește în brațe. Cei doi nu se află la primul conflict de acest gen, semn însă că în vestiarul „cetățenilor” se respiră un aer plin de tensiune.
Cearta dintre cei doi întărește zvonurile care susțin că Mancini pregătește în iarnă curățirea lotului de cei care strică atmosfera. Oficial, antrenorul italian spune că este încântat de atitudinea lui Tevez, deși protestele din finalul meciului sunt deranjante pentru orice tehnician: „Sunt bucuros pentru ce s-a întâmplat. Mi-ar plăcea ca toți jucătorii să fie ca Tevez. Pe moment, orice jucător vrea să stea pe teren, dar aveam nevoie de un jucător precum Milner (n.r. înlocuitorul lui Tevez), pentru că stătea mai bine fizic decât Tevez. Nu am nicio problemă cu Tevez, așa cum am mai zis”, a comentat Mancini.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER