VIDEO / Thriller pe White Hart Lane: Tottenham – Chelsea 4-4!

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 8 poze

Tottenham și Chelsea au terminat la egalitate, scor 4-4, la capătul unui meci halucinant, restant din etapa a 27-a, în care Chelsea a condus de trei ori.

Chelsea a început furtunos, înscriind chiar din minutul 3 prin Drogba, dar Tottenham a egalat în minutul 12, la un corner, prin fostul jucător al Realului, Jonathan Woodgate. Scorul s-a menținut egal doar șapte minute, pentru că Essien i-a readus pe "albastri" la conducere (19′). 1-2 la pauza.

În repriza secundă, Joe Cole a majorat scorul la 3-1, după o pătrundere în careul lui Robinson (52), însă Berbatov a înscris cu capul din centrul careului doar nouă minute mai târziu (61) și Huddlestone a reaprins speranțele în minutul 75, marcând cu un voleu superb de la marginea careului, lateral-dreapta.

Dar asta n-a fost tot. Joe Cole a pus-o din nou pe Chelsea în față, după ce a profitat de o greșeală a fundașilor lui Tottenham (79) și ultima fază periculoasă a stabilit scorul final: mingea centrată de Hutton îl lovește pe Carvalho în spinare și se așează perfect pentru șutul lui Robbie Keane la vinclul portii lui Cudicini. Scor final 4-4.

Publicat: 20 03. 2008, 11:21
Actualizat: 20 03. 2008, 15:40