Trebuie spus că este vorba despre sezonul în curs, în niciun caz despre un clasament all-time, dar chiar și așa surprinde poziția mult prea avansată a lui Beckham, care nu prea a mișcat la LA Galaxy. Cât despre poziția lui Nakamura în coada topului nu putem spune decât că este vorba despre o glumă proastă a unor useri prea înfierbântați de soarele-răsare. În fine, chiar administratorii site-ului se declară surprinși de absențele lui Mutu sau Cristiano Ronaldo.
Pinturicchio un po’ dappertutto
Măiastrele execuții din partidele cu Zenit Sankt-Petersburg, Roma, Real Madrid sau Chievo i-au asigurat primatul lui Del Piero, care i-a depășit pe mult mai clasicii executanți ai loviturilor libere, pe numele lor Juninho Pernambucano, Beckham (ultima treaptă a podiumului) sau Roberto Carlos. De altfel, Del Piero este pe primul loc și în aproape toate versiunile „străine” ale site-ului citat.
Astfel, la versiunea „Internațională”, unde intra userii din toată lumea, Alex este primul cu 30% din voturi, depășindu-l cu nouă procente pe Nakamura, votat „la greu” de fanii săi din Scoția (unde evoluează) sau Japonia (de unde provine).
Pe de altă parte, la partea germană Alessandro este al doilea, în spatele lui Sejad Salihovic, bosniac care evoluează la Hoffenheim, iar în America de Sud numărul 10 bianconero este tot pe poziția a doua, la tot atâtea neînsemnate procente distanță de Nolberto Solano, peruanul care a cunoscut gloria în Anglia, la West Ham, Newcastle și Aston Villa.
Surprize plăcute și mai puțin plăcute
Portughezul Cristiano Ronaldo a ratat prezența în Top Ten Italia (l-am considerat cel mai reprezentativ, dar admitem că alegerea poate fi subiectivă) pentru un singur vot, dar au ratat prezența în respectivul top Adrian Mutu sau englezul Gerrard. Pe de altă parte, chiar dacă nu au intrat în listă, au fost votati la greu, probabil inclusiv din motive patriotice, Zarate de la Lazio sau Allegretti de la Triestina. Iată cum arată clasamentul, cu mențiunea că între paranteze găsiți numărul de voturi primite:
articol de Octavian METONI, Ciprian Poloni și Mihai Șomănescu 1. Del Piero (203)
2. Juninho (69)
3. Beckham (30)
4-5 Roberto Carlos si Pirlo (cate 19)
6. Riquelme (18)
7. Recoba (17)
8. Totti (13)
9. Ronaldinho (8)
10. Nakamura (7)
În afara topului:
Cristiano Ronaldo, Mutu & Zarate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER