VIDEO Un amator a reușit golul vieții! Preț de câteva secunde mii de fani au uitat că e și Messi pe teren

Messi nu are vacanță. Starul argentinian se află într-un turneu în cadrul căruia joacă mai multe partide amicale, urmând ca toate încasările acestor partide să fie folosite în scopuri caritabile.

Aseară, fotbalistul Barcei și prietenii săi au jucat un de meci în Statele Unite ale Americii contra unei echipe formate în mare parte din jucători amatori. Messi&friends au câștigat cu 9-6, dar eroul partidei a fost un fotbalist amator.

Matt Eliason, care a jucat fotbal doar la nivel de echipe de colegiu, a reușit o „foarfecă” de senzație și a fost cel care a acaparat atenția tutoror.

„Când am văzut mingea în aer am știut că e șansa mea să mă fac remarcat în fața tuturor fanilor. Nu ți se întâmplă în fiecare zi să joci cu Messi. Așa că m-am gândit să încerc o execuție spectaculoasă și mi-a reușit”, a declarat Eliason pentru ESPN la finalul meciului.

Publicat: 07 07. 2013, 09:29
Actualizat: 07 07. 2013, 09:30