Derby-ul orașului Liverpool a fost tranșat de un gol halucinant, care i-a adus lui Liverpool cele trei puncte și o victorie de orgoliu în minutul 90+6 al partidei. La ultima fază a meciului, Divock Origi a marcat, la 12 minute de la introducerea pe teren.
Liverpool și Everton s-au întâlnit pe Anfield în Merseyside derby, iar „caramelele” încercau să obțină o victorie în fața rivalilor, după opt ani de așteptare. Ultima oară când Everton a învins-o pe Liverpool a fost pe 17 octombrie 2010, acasă, scor 2-0, în campionat.
Partida de pe Anfield se îndrepta spre un rezultat de egalitate, dar Liverpool, ajutată și de șansă, a smuls cele trei puncte la ultima fază, în urma unei faze cel puțin ciudate.
În minutul 90+6, Liverpool a beneficiat de o lovitură liberă de la 60 de metri, iar imediat mingea a fost aruncată în careu. Balonul a fost respins de apărarea lui Everton până la Van Dijk, cel care și-a încercat șansa din afara careului.
Olandezul a lovit mingea greșit și chiar s-a întors cu spatele după ce a simțit că execuția nu a fost una reușită. Doar că balonul s-a „încăpățânat” să rămână în teren, a căzut pe transversala lui Pickford, care, păcălit de traiectoria mingii, a judecat faza greșit, iar Origi a împins mingea în poartă.
A fost momentul de descătușare și pentru Jurgen Klopp, care a pătruns pe teren și s-a dus la mijloc pentru a se îmbrățișa cu Alisson Becker.
Virgil hitting the bar from a shin shot walks always fuming & Origi heads in. Absolute scenes #LFC pic.twitter.com/xID7Xl6ghn
— Rudy (@Mr_Rudy_3) December 2, 2018
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER