VIDEO | Wenger și-a aflat pedeapsa după ce și-a ieșit din minți la meciul cu Burnley! Antrenorul a bruscat un arbitru și va rata meciuri importante pentru Arsenal
Antrenorul echipei Arsenal, Arsene Wenger, a fost suspendat, vineri, patru jocuri și amendat cu 25.000 de lire sterline (29.000 de euro), pentru că a bruscat unul dintre arbitri, la un meci din campionatul Angliei.
Incidentul a avut loc în prelungirile partidei Arsenal – Burnley, scor 2-1, disputată sâmbătă, în runda a 22-a din Premier League, după ce Wenger a fost eliminat pentru proteste. Ajuns pe tunelul dinspre vestiare, antrenorul francez a continuat să protesteze, apoi l-a ofensat și l-a îmbrâncit pe cel de-al patrulea arbitru, Anthony Taylor, care încerca să îl calmeze.
Drept urmare, Arsene Wenger va rata, printre altele, înfruntarea cu Chelsea, programată sâmbătă, 4 februarie, echipă cu care Arsenal se află în luptă directă pentru câștigarea campionatului. Chelsea este lider, cu 55 de puncte, iar Arsenal ocupă poziția secundă, cu 47 de puncte.
Wenger va mai absenta la meciul cu Southampton, din Cupa Angliei, precum și la confruntările cu Watford și Hull City din campionat.
Tehnicianul, în vârstă de 67 de ani, a mărturisit, la finalul meciului cu Burnley, că îi pare rău pentru ce a făcut.
„Trebuia să tac și să plec acasă. Și îmi cer scuze! Nu am făcut ceva rău, am spus ceva ce se aude zilnic pe fiecare teren de fotbal. În nouă cazuri din 10 nu ești trimis în tribune pentru acest lucru, dar ar fi trebuit să îmi văd de treabă”, a declarat Wenger, conform Goal.