VIDEO | Wieser, omul care a făcut cel mai dur fault al anului, și-a aflat pedeapsa: suspendare de 6 meciuri
Unul dintre cele mai îngrozitoare faulturi care au avut loc în Europa în acest sezon a fost amendat de Federația de Fotbal Elvețiană cu o suspendare de 6 etape pentru agresor.
Faultul internaționalului din Liechtenstein, Sandro Wieser (19 ani, Aarau), asupra ivorianului Yapi-Yapo (32 de ani, FC Zurich) a avut o serie de urmări extrem de grave: ruptură ale ligamentelor încrucișate, ruptură de menisc și rotulă fracturată. Pentru intrarea brutală asupra fostului său coleg de la FC Basel. Wieser a văzut pe loc cartonașul roșu. Mai mult, președintele lui FC Zurich a confirmat că au început deja demersurile pentru ca Wieser să fie dat în judecat pentru vătămare corporală.
Într-un mesaj postat pe contul personal de Facebook, Wieser s-a declarat extrem de afectat. „Regret nespus de mult ce am făcut. Nu a fost niciun fel de intenție din partea mea. Am fost la rândul meu urmărit de accidentări și nu doresc asta nimănui”, a scris internaționalul din Liechtenstein.
VIDEO cu accidentarea lui Yapi-Yapo