VIDEO | Zapata, ca Rogerio Ceni! Fostul portar al Stelei are 37 de ani, nu s-a retras și a marcat spectaculos în primul meci al sezonului din Columbia

Robinson Zapata, fostul portar al Stelei, a ajuns la 37 de ani, dar vârsta nu-l împiedică să facă lucruri speciale. Goalkeeper-ul joacă pentru Independiente Santa Fe, în Columbia, iar în prima etapă a noului sezon a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor.

Fotbalul romantic din America de Sud l-a făcut pe Zapata să-și descopere calitățile de golgheter și să capete un obicei făcut celebru de Rogerio Ceni sau Jose Luis Chilavert. În prima etapă a noului sezon din Columbia, portarul și-a luat inima în dinți, iar în minutul 11 a transformat spectaculos un penalty, aducând victoria echipei sale, Independiente Santa Fe, care s-a impus cu 1-0 pe terenul lui Chico. Zapata nu a stat mult pe gânduri, a tras tare, iar mingea trimisă de el s-a oprit sub bară, fără nicio șansă pentru portarul advers.

Zapata a jucat pentru Steaua în perioada 2007-2011, iar după plecaera din Ghencea a mai evoluat la Galatasaray (Turcia), Pereira, Itagüí Ditaires și Milionaires (Columbia) și joacă la Independiente din iarna anului 2014.

Publicat: 05 02. 2016, 20:00
Actualizat: 05 02. 2016, 20:34