VIDEO&FOTO Fernando Torres, persona non grata pe Anfield Road!** Vezi cum au primit fanii vestea plecării spaniolului
Plecarea lui Fernando Torres la Chelsea, pentru suma de 58
milioane de euro, nu a fost primită bine de fanii lui
Liverpool.
Văzut ca un idol în tribunele de pe Anfield Road, spaniolul a atras
ura tuturor suporterilor după ce a decis să părăsească gruparea din
orașul Beatles-ilor. Fanii lui Liverpool au ținut să îi arate
atacantului ce cred ei despre mutarea acestuia la rivalii de
moarte.
Trecerea atacantului Fernando Torres de la Liverpool la Chelsea
ocupă locul șase în topul celor mai scumpe transferuri din istorie,
suma plătită fiind de 50 de milioane de lire sterline, adică
aproximativ 58 de milioane de euro, scrie cotidianul As.
Cel mai scump transfer din istorie rămâne cel al lui Cristiano
Ronaldo, de la Manchester United la Real Madrid, pentru 94 de
milioane de euro, în vara anului 2009.
Trecerea lui Zinedine Zidane de la Juventus la Real Madrid a
costat 73 de milioane de euro în 2001 și se află pe locul doi în
acest clasament. Locul trei este ocupat de transferul suedezului
Zlatan Ibrahimovici de la Internazionale Milano la FC Barcelona, cu
66 de milioane de euro (46 de milioane plus atacantul Samuel Eto’o
evaluat la 20 de milioane de euro), în 2009, în timp ce Kaka (65 de
milioane, de la AC Milan la Real Madrid în 2009) și Luis Figo (60
de milioane de euro, de la FC Barcelona la Real Madrid în 2000)
ocupă locurile patru și cinci.
Fernando Torres cu 58 de milioane de euro vine pe locul șase, în
timp ce trecerea lui Hernán Crespo la Lazio se află pe șapte (55
milioane de euro – 2000) iar al lui Gianluigi Buffon la Juventus
(54 milioane de euro – 2001) ocupă poziția a opta.
Transferul lui Gaizka Mendieta, în 2001, de la Valencia la
echipa Lazio a costat 48 de milioane de euro și ocupă locul
nouă.
Topul primilor zece este încheiat de un alt transfer al echipei
Chelsea, Andrei Șevcenko, pentru care rusul Roman Abramovici le-a
plătit celor de la AC Milan 46 de milioane de euro, în 2006.
Sursa: Mediafax
Sursa FOTO: whoateallthepies.tv