Vieira: „Suntem mai tari decat AC Milan!”
Patrick Vieira, mijlocașul la închidere al lui Inter, a prefațat meciul de mâine seară, contra lui Milan, vorbind despre felul în care arată echipa sa, despre trecerea sa prin curtea grupării rosso-nero, despre Jose Mourinho, dar și despre problemele sale fizice.
Posibilitatea "fugii"
"Inter este peste Milan și, în ciuda a ceea ce scriu ziarele, câștigăm jucând bine. Avem patru puncte peste ei și, dacă batem, ne ducem la șapte", consideră internaționalul francez născut în Senegal.
Nu a avut loc la Milan
Despre scurta sa trecere prin curtea grupării patronate de Silvio Berlusconi, Vieira spune că era prea tânăr și că, în plus, era o concurență teribilă pe vremea aceea. "Sunt ceea ce se numește un ex, chiar daca nu am stat decât un an la Milanello. M-am pregătit cu Costacurta, Baresi, Weah, sau Boban, cu toții fotbaliști unul și unul", spune căpitanul naționalei Hexagonului.
"De ce doar un an? Nu știu nici eu, am avut posibilitatea să plec la Arsenal, unde am petrecut nouă ani fantastici. Nu am niciun regret din acest punct de vedere", spune cel pe care-l vom vedea la Constanța, luna viitoare, ca adversar al tricolorilor noștri.
Mourinho, omul care vine
Despre antrenorul său, controversatul Jose Mourinho, Patrick consideră că este excelent pregătit din punct de vedere profesional. "Diferența dintre el și Mancini? Fostul antrenor ne-a adus două titluri, Mister Mourinho de-abia a venit. E un tehnician super, îl știu încă de pe vremea când antrena pe Chelsea.
Știe să ceară de la fiecare jucător exact ceea ce acesta poate să dea. Îmi place mult de el", spune coechipierul lui Cristi Chivu. În context, presa din Peninsulă anunță că românul va fi titular în derby-ul Lombardiei.
articol de Octavian METONI