Viitorul lui Pușcaș a fost scris: „Cele două părți s-au întâlnit”. Transfer total neașteptat pentru vârful român al lui Inter

George Pușcaș va părăsi aproape sigur Inter în sezonul viitor. Deși Mancini are mare încredere în el, oficialii nerazzurri par deciși să îl împrumute pe român, pentru a avea ocazia să crească, anunță presa din Italia.

Considerat de mulți marea speranță a fotbalului din România, la 19 ani, Pușcaș a debutat în acest sezon pentru una dintre cele mai importante formații din lume, Inter Milano. E adevărat, debutul său a fost legat și de circumastanțele în care se află trupa de pe Meazza – este într-o criză evidentă -, dar faptul că românul a debutat pentru prima echipă la o vârstă atât de fragedă va rămâne în statistică. Totuși, pentru stagiunea viitoare, lui Pușcaș i se va oferi prilejul să strălucească pentru o altă formație, unde să joace mult mai constant și să dobândească experiență. Genoa, Atalanta, Udinese, Bayer Leverkusen și Frankfurt și-au manifestat interesul pentru el, dar șefii fostei deținătoare a Champions League s-au decis în proporție mare să îl împrumute la Sampdoria.

Cele două părți au purtat în ultimele zile discuții în privința a trei jucători de perspectivă ai lui Inter – Pușcaș,
Gnoukouri și Bonazzoli -,  iar trecerea lor sub comanda lui Sinișa Mihajlovic pare doar o chestiune de timp.

Inter și Sampdoria s-au întâlnit pentru a discuta viitorul tinerilor interiști„, titrează inter-news.it, pentru ca apoi să vorbească pe larg despre strategia președintelui Thorir în ceea ce îi privește pe cei trei tineri menționați mai sus. Ei reprezintă viitorul nerrazzurilor, dar mai au nevoie de experiență înainte de a forma scheletul formației din nordul Italiei.

Împrumutul lui Pușcaș nu trebuie așadar văzut ca un semn de neîncredere. Dimpotrivă, board-ul lui Inter a refuzat o ofertă de la Arsenal – echipă unde Wenger promovează mereu tineri – de 3,5 milioane de euro pentru român, semn că acesta se bucură de aprecierea tuturor. Dar italienii consideră că George are nevoie de un sezon în care să evolueze constant, înainte de a conduce ofensiva nerazzurră.

Interesant e că Sampdoria a avut șanse mari să joace în sezonul viitor de Champions League, dar acum vine după patru meciuri în care nu a cunoscut gustul victoriei și acest obiectiv pare greu de obținut.

Publicat: 27 04. 2015, 13:10
Actualizat: 27 04. 2015, 13:11