Walter Zenga ar putea fi demis după doar două partide pe banca Sampdoriei. Antrenorul italian în vârstă de 55 de ani a pierdut susținerea fanilor și a conducerii în urma înfrângerii de pe teren propriu cu Vojvodina Novi Sad, scor 0-4, în preliminariile Europa League.
Potrivit presei italiene, viitorul lui Zenga depinde de returul cu sârbii. Dacă nu va reuși să califice echipa sau măcar să obțină un rezultat care să spele rușinea din tur, fostul antrenor al Stelei și al lui Dinamo va fi înlocuit.
Massimo Ferrero, patronul Sampdoriei, a pregătit deja o listă cu posibili înlocuitori ai lui Walter Zenga. Primul nume contactat de Ferrero este Vincenzo Montella, fostul tehnician al Fiorentinei. În eventualitatea în care negocierile cu Montella nu vor ajunge la rezultatul dorit, Luigi Delneri, Cesare Prandelli și Roberto Donadoni sunt următorii antrenori de pe lista Sampdoriei.
Walter Zenga a preluat-o pe Sampdoria pe 4 iunie semnând un contract valabil pe un sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER