Vilanova pune bazele unei noi echipe!** Barça se desparte de un jucător care a scris istorie în mandatul lui Pep Guardiola
După plecarea lui Guardiola, la Barcelona se încearcă formarea unei noi echipe, obiectivul lui Vilanova fiind reconstrucția echipei în jurul jucătorilor tineri.
Unul dintre jucătorii la care Tito pare decis să renunțe este fundașul dreapta, Dani Alves, curtat tot mai insistent de francezii de la PSG, anunță Sport.es
Dacă nu vor reuși să-l convingă pe Alves, șeicii mai au și varianta Maicon de la Inter, mai ales că Ancelotti îl știe foarte bine pe colegul lui Chivu.
În condițiile în care clubul de pe Camp Nou nu a luat niciun fel de poziție vizavi de aceste speculații, Alves se gândește că nu mai este dorit la Barcelona.
„Mă enervează la maxim că apar tot felul de speculații privind viitorul meu. Niciunul dintre zvonuri nu este corect și sunt dezamăgit că Barcelona nu a dezmințit aceste lucruri. Mă gândesc că au procedat așa pentru a vedea ce ofertă vine pe numele meu. Sunt deranjat de acest aspect, eu întotdeauna am fost corect cu clubul. Să îmi spună dacă nu mă mai vor. Dacă ei consideră că nu mai sunt util, e ok, ne despărțim civilizat, cu sentimentul că am făcut parte din cea mai bună formație din istorie”, a spus Alves în urmă cu câteva zile.