După transferurile nebune ale lui Kaka și Cristiano Ronaldola Real, un alt jucător devine capul de afiș al verii, fiind curtat de patru mari puteri: Real, FC Barcelona, Manchester United și Chelsea.
Personajul în cauză este David Villa, atacantul Valenciei și al naționalei Spaniei. Deși se părea că lucrurile sunt cât se poate de simple în urmă cu câteva zile, când presa iberică anunța trecerea sa tot pe „Bernabeu”, OK-ul de atunci s-a transformat, cel puțin la această oră, în primul KO al gestiunii Perez. Conducerea Valenciei a dat de înțeles că îi va drumul lui David numai pentru 50 de milioane euro, în timp ce Real îl oferise pe Negredo și mai adăugase 25 de milioane. Răspunsul „liliecilor” a fost negativ.
„Ipocrizia” Barcelonei
Cum a aflat de poticnelile Realului, rivalul lui Perez, barcelonezul Laporta, a uitat de criticile la adresa transferurilor „imorale” ale madrilenilor și a intrat pe fir, oferind cele 50 de milioane pe Villa. Nu a luat însă în calcul ofensiva din Premier League: Manchester United și Chelsea au transmis că vor plusa pentru a pune mâna pe valorosul atacant spaniol. Cu banii de pe Ronaldo, Sir Alex Ferguson a urcat la 53 de milioane oferta, iar noul antrenor al lui Chelsea, italianul Carlo Ancelotti, i-a cerut lui Roman Abramovici să nu se uite la bani și să i-l aducă pe Villa cu orice preț. Asta înseamnă o urcare până la 60 de milioane! Manchester City stă și ea la pândă ca după fiecare nume de top. Șeicul din Emirate care patronează clubul a fost foarte explicit asupra modalității sale de lucru: „Eu ofer întotdeauna între 10 și 20 de milioane mai mult decât e oferta celorlalți”.
Aflat cu naționala Spaniei la Cupa Confederațiilor, David Villa a marcat un gol în meciul cu Noua Zeelandă, câștigat cu 5-0 de iberici Â
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER