Walter Zenga a fost demis de la Cagliari, după ultima etapă din Serie A. „Nu am nimic să-mi reproșez”. Cuvinte emoționante pentru jucători
Walter Zenga a fost demis de la Cagliari imediat după ultimul meci al sezonului pentru insulari, din etapa a 38-a de Serie A, în care au pierdut cu 3-0 în deplasare, cu AC Milan. Fotbaliștii și întreg staff-ul au fost anunțați de schimbarea tehnică chiar înainte de duelul cu lombarzii, iar vestea a devenit oficială printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul clubului.
Președintele clubului din Sardinia, Tommaso Giulini, a fost cel care a luat decizia, considerând că pretențiile lui Cagliari, în condițiile unui lot foarte bun, sunt mult mai ridicate decât ce a reușit antrenorul italian. În scrisoarea publicată pe site-ul clubului după AC Milan – Cagliari, Walter Zenga a avut cuvinte frumoase la adresa jucătorilor, oamenilor pe care i-a întâlnit la formația sardă, dar și-a exprimat, în stilul său diplomat, și încrederea în ceea ce privește noul proiect tehnic pe care Giulini îl are în plan, pentru sezonul viitor.
Walter Zenga a fost demis de la Cagliari. Mesajul transmis jucătorilor și oamenilor din club
Obiectivul lui Cagliari pentru sezonul 2019-2020, cel în care a celebrat centenarul, a fost calificarea în grupele Europa League. Walter Zenga a preluat echipa în luna martie, atunci când l-a înlocuit pe Rolando Maran. Atunci, Cagliari ocupa locul 11 în Serie A. Sarzii termină campionatul pe locul 13. Iată mesajul lui Walter Zenga, publicat după demitere pe site-ul clubului:
Mulțumesc, Cagliari
„Președintele a decis să schimbe și este dreptul său să acționeze pentru binele societății. Personal nu am ce să-mi reproșez, în acest moment a fost complicat să fac mai mult, poate singura noastră vină a fost aceea de a fi făcut imediat cele 10 puncte care ne-au adăpostit. Dincolo de orice discuție, vreau să le mulțumesc tuturor: de la conducere, până la team-manager și până la maseuri și bineînțeles le mulțumesc băieților, care mi-au permis să trăiesc o experiență pe care nu o voi uita și o voi purta mereu cu mine.”
O experiență unică
„Am petrecut două luni și jumătate închise în Asseminello (n.red. – baza sportivă a lui Cagliari), apoi am regăsit echipa pe 18 mai, după o lungă perioadă de timp în care jucătorii nu s-au antrenat, iar noi aveam o situație a rezultatelor și a clasamentului complicate, pierzând anumiți jucători, neputând face amicale și săptămâni normale de antrenamente, neputând vedea familia de mai mult timp: pentru toți acești factori a fost o experiență unică, antrenamentul în aceste condiții este într-adevăr complicat, dar jucătorii au arătat că știu să joace fotbal excelent și au potențialul de a aduce Cagliari unde președintele speră și își dorește”.
Salutul pentru băieți
„Momentele cu băieții rămân între noi, sunt lucruri care rămân de neșters, împreună în privirile noastre, în ochii mei și ai celor care lucrează în fiecare zi pentru acest club și care au făcut-o împreună cu mine în aceste luni. La Cagliari am încercat să aduc pasiune și profesionalism, sper ca băieții să păstreze ceva din relația umană și de lucru cu mine, continuând să joace într-un mod obraznic, așa cum am făcut de multe ori. Un super Cragno? Nu cred sunt meritele mele, Cragno are calități enorme, a venit după o perioadă de inactivitate și de recuperare, după o accidentare, sunt fericit că s-a dovedit a fi unul dintre cei mai buni portari care joacă”