Walter Zenga: „Vreau să revin în Serie A!”. Ce spune antrenorul despre preluarea băncii lui Inter și cum vede lupta la titlu în Italia
Walter Zenga (58 de ani), rămas fără angajament după ce a retrogradat cu Crotone în Serie B la finalul sezonului trecut, spune că este tentat să revină în prima ligă din Italia, însă momentan nu se gândește să o antreneze pe Inter Milano, formație la care a crescut ca jucător și la care a cunoscut faima internațională.
Într-un interviu acordat Radio Anch”Io Sport și citat de fcinter1908.it, fostul antrenor de la FCSB și Dinamo recunoaște că îi este dor de fotbalul din Serie A și își dorește să se întoarcă acolo cât mai curând, fapt confirmat și de Ioan Andone la începutul acestei luni, care a declarat că Zenga a refuzat oferta celor de la FC Voluntari de a prelua echipa după startul dezastruos din Liga I.
„Eu, la Inter? Am o relație foarte bună cu ei, am stat 22 de ani acolo. Am trecut prin toate grupele de juniori și avem o relație de respect reciproc și admirație. Inter are deja un antrenor foarte bun, pe Luciano Spalletti, și știe cum să gestioneze situația de acolo. Sper să revin cât mai curând aici, pentru că îmi este dor de fotbalul din Italia. Aș fi rămas la Crotone, însă, din păcate, nu în Serie B”, a declarat fostul portar al celor de la Inter.
Zenga a vorbit și despre forma actuală a nerazzurilor, care, după un început ezitant, par într-o revenire de formă, în urma victoriilor obținute pe final, cu Tottenham (2-1), în Champions League și Sampdoria (1-0), în campionat. De asemenea, acesta a comentat lupta la titlu în Serie A și impactul transferului lui Cristiano Ronaldo la Juventus asupra fotbalului din „Cizmă”.
„Uneori, unul sau două rezultate bune sunt de ajuns pentru a schimba cursul unui sezon. Cu cinci minute înainte de finalul jocului cu Tottenham, aproape totul părea negativ pentru Inter, însă două goluri au fost suficiente pentru a readuce entuziasmul. Cu Sampdoria s-au descurcat bine în a doua repriză, însă urmează un meci complicat marți (n.r. restanța cu Fiorentina). Fiorentina practică un fotbal foarte bun. Campionatul este lung și este nevoie de răbdare. Bineînțeles, având în vedere campania de achiziții, Inter este obligată să termine campionatul pe podium.
Juventus a început în forță, însă, în comparație cu Napoli, a avut un program mai simplu. Acum urmează duelurile directe. Sosirea lui Ronaldo sper să ne aducă aminte de vremurile când Lothar Matthaus, Ruud Gullit sau alții evoluau aici. Empoli, Fiorentina și Sassuolo joacă și ele bine, însă la fel am făcut și noi anul trecut, la Crotone, însă, la final, am retrogradat. Contează doar rezultatul final și clasamentul”, a mai spus Walter Zenga.
FC Național, FCSB, Steaua Roșie Belgrad, Gaziantepsor, Dinamo București, Catania, Palermo, Al-Nassr, Al-Nasr, Al-Jazira, Sampdoria, Al-Shabab, Wolverhampton și Crotone sunt echipele pregătite de Walter Zenga de-a lungul carierei sale de antrenor
23 de partide a strâns Zenga pe banca lui Crotone, în perioada decembrie 2017-mai 2018, obținând 6 victorii, 5 remize și 12 eșecuri și terminând campionatul pe locul 18
Articol scris de Alex Stănilă