În urmă cu 10 ani, starul englez Wayne Rooney le-a cerut șefilor de la Manchester United să fie lăsat să plece și visa să ajungă la FC Barcelona, antrenată de Pep Guardiola.
Acest lucru s-a întâmplat pentru că pe Old Trafford nu era un proiect solid, de viitor, care să-l convingă pe atacant să continue la echipa engleză.
În momentul în care starul englez Wayne Rooney și-a dat seama de un potențial declin al campionilor de la Manchester United el a decis că este momentul unei noi provocări în cariera sa.
Astfel, la 4 zile după ce a împlinit 25 de ani, în 2010, Rooney le-a solicitat șefilor de la United să fie lăsat să se transfere de pe Old Trafford.
Cu toate acestea, intervenția oportună a lui Sir Alex Ferguson l-a întors din drum pe atacant și 2 zile mai târziu, pe 22 octombrie, el a semnat un nou contract pe încă 5 sezoane cu „diavolii roșii”.
Misterul celor petrecute în acele 48 de ore a fost dezvăluit chiar de protagonistul principal al întâmplării, pentru podcastul lui United.
„În capul meu în acel moment, în acea perioadă de 2 zile, eram gata să plec și să joc în Spania. Ideal, mi-ar fi plăcut să ajung să joc la Barcelona, dar era mai probabil să ajung la Real Madrid decât la Barcelona.
Îmi aduc aminte cum mă gândeam într-o zi: «Imaginează-ți cum ar fi să joci pentru acea echipă a Barcelonei, cu Xavi, Iniesta, Messi și Busquets». Și la acea vreme Messi nu juca așa cum o face acum, ca număr 9, de exemplu. El juca pe laterale. M-am gândit că m-aș putea potrivi perfect în acea echipă. Îmi aduc aminte că m-am gândit la asta atunci”.
Legendarul atacant a vorbit și despre formațiile din Premier League care l-au vrut, în special despre interesul celor de la Chelsea și Manchester City: „Cred că a fost bine documentat faptul că Chelsea și Jose Mourinho au vrut să mă transfere. Real Madrid, Barcelona și Manchester City au fost acolo, dar nu au existat niciodată șanse să ajung la City. Deși au existat zvonuri, celelalte trei opțiuni au fost mult mai aproape de realitate”.
Rooney a vorbit și despre finalele de Champions League pierdute cu Barcelona: „Mi-l amintesc pe Alex Ferguson cum spunea «Noi suntem Manchester United și o să atacăm, este în cultura acestui club» și eu mă gândeam «Nu sunt așa de sigur de asta». Cred că toți colegii mei știau în sinea lor că este tactica greșită, că abandonam ceea ce ne făcuse să triumfăm în semifinala din 2008 și sunt sigur că ne-au depășit clar din cauza asta, în ambele situații”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER