Weekend-ul derby-urilor!** Europa fierbe: Barcelona – Real Madrid, Milan – Inter și Marseille – PSG țin capul de afiș! Opt SUPER meciuri de „totul sau nimic”:
Lionel Messi l-ar putea egala pe Alfredo Di Stefano în topul celor mai buni marcatori din istoria „El Clasico” dacă va înscrie mâine un hat-trick
Tito Vilanova ar putea apela la un cuplu de fundași centrali inedit pentru „Clasico”, format din Mascherano și Alex Song
Într-un sfârșit de săptămână suprasaturat de derby-uri, „El Clasico” ține din nou capul de afiș. Duelul de mâine seară (ora 20:50, în direct pe DigiSport 1), al 222-lea din istorie, promite să nu dezamăgească. Cele două echipe vor să riște totul pe cartea atacului, având în vedere condițiile în care se desfășoară meciul. În timp ce Realul se află deja la opt puncte în spatele catalanilor în clasamentul Primerei Division și nu-și permite să mai piardă puncte, Leo Messi vrea să doboare recordul de goluri marcate în istoria „clasicelor”, fiind la doar trei reușite în spatele argentinianului Alfredo Di Stefano.
Messi, golgheter absolut?
Legenda Realului, ajunsă acum la 86 de ani, a marcat de 18 ori în poarta Barcelonei în perioada 1953-1964. Însă recordul „Săgeții blonde” e pe cale să fie spulberat de un alt argentinian. Leo Messi a reușit deja 15 goluri în poarta Realului, devenind cel mai bun marcator al Barçei împotriva marii rivale, după ce a înscris la finalul lui august pe „Bernabeu” în returul Supercupei. Iar acest „clasic” nu reprezintă pentru Messi doar un prilej de a-l egala pe Di Stefano, ci și o șansă importantă de a marca golul cu numărul 100 pentru Barcelona pe „Camp Nou”. În acest moment, argentinianul are 98 de goluri, dar a reușit deja trei „duble” și un hat-trick în cele 21 de partide disputate împotriva Realului.
Pentru presa spaniolă, goana pentru recorduri și duelul dintre Messi și Ronaldo au trecut în plan secund. Atât „As”, cât și „Marca” sau „Mundo Deportivo” se întreabă cum va rezolva Tito Vilanova problema cuplului de fundași centrali care vor fi titularizați mâine. După ce Puyol și-a luxat cotul marți, iar Pique pare că nu va fi apt de joc până mâine, tehnicianul Barçei e obligat să trimită în teren un cuplu de fundași centrali inedit. Dacă argentinianul Mascherano e sigur de titularizare, mai ales că a fost reprofilat pe acest post încă din mandatul lui Guardiola, favorit pentru a juca alături de argentinian este camerunezul Alex Song. Conform cotidianului „Mundo Deportivo”, Vilanova pare decis să mizeze pe Song din cauza lipsei de experiență a lui Bartra, deși Realul va utiliza din nou mingi lungi, în spatele fundașilor, aceeași tactică pe care Mourinho a folosit-o cu succes în returul Supercupei de la finele lui august.
Mourinho a înnebunit în vestiar
Dacă aceste improvizații nu-l tulbură pe Vilanova, în tabăra Realului atmosfera este din ce în ce mai tensionată. Deși conflictul cu Cristiano Ronaldo a fost încheiat, Jose Mourinho nu a reușit încă să calmeze atmosfera din vestiar. Presiunea rezultatelor și-a spus cuvântul, iar portughezul și-a pierdut cumpătul de nenumărate ori în ultimele două luni, în timpul seriei care a dus Realul la opt puncte de Barcelona în campionat.
„Mundo Deportivo” a relatat ieri că portughezul a avut un schimb de replici incendiar cu Mesut Özil, chiar în pauza meciului câștigat la finalul săptămânii trecute cu Deportivo (scor 5-1). „Nu mi-e frică de niciunul dintre voi. Voi trebuie să mă ascultați pe mine, altfel nu avem ce discuta”, și-a început Mourinho discursul, după care l-a atacat dur pe Özil: „Te crezi cumva Zidane? Nu ești un jucător mare!”.
Ultimele două victorii ale Realului în fața lui Ajax, în Liga Campionilor, au fost urmate de înfrângere cu Barcelona în campionat
Chiar dacă jucăm cu Barcelona, tot trei puncte se dau la victorie
Jose Mourinho, antrenor Real
5 goluri a reușit Cristiano Ronaldo în ultimele cinci meciuri împotriva Barcelonei. Messi nu a reușit decât două
88 de victorii are Real Madrid în meciurile cu Barcelona, în timp ce catalanii au 87. 46 de dueluri s-au încheiat la egalitate
Meciul va fi transmis în peste 32 de țări și va fi urmărit de peste 400 de milioane de telespectatori
Alte derby-uri din acest week-end
PORTO – SPORTING (duminică, 22:45)
Sporting nu mișcă la Porto
În campionat, Sporting Lisabona nu a mai plecat cu trei puncte de pe terenul lui Porto din 17 martie 2007! Oaspeții și-au menajat jucătorii importanți joi, în Europa League, dar au pierdut cu 0-3 la Videoton, iar Porto s-a întrebuințat serios în Liga Campionilor, în meciul cu PSG (1-0 pentru portughezi). Cu toate acestea, Sporting nu e cotată cu șanse mari la pariuri, un gol marcat de oaspeți având cota 1,75 la Stanleybet, iar victoria lui Porto, 1,50.
STANDARD – ANDERLECHT (duminică, ORA 15:30)
Standard, la retrogradare!
„Clasicul” Belgiei a fost întotdeauna mai mult decât un meci de fotbal, punând față în față două filosofii total opuse, din punct de vedere social, politic sau cultural. Însă meciul de mâine e capital pentru Standard. Aflată mai aproape de pozițiile retrogradante decât de cele fruntașe (locul 12 după nouă etape), gazdele trebuie să câștige pentru a opri seria de patru înfrângeri consecutive. Însă istoria nu ține cu fosta echipă a lui Bölöni. Din cele 176 de meciuri disputate între cele două echipe, Anderlecht a câștigat 78, în timp ce Standard a învins de 50 de ori.
MARSEILLE – PSG (duminică, 22:00)
PSG, fără suporteri pe „Velodrome”
Pentru a evita incidentele, Ministerul de Interne francez le-a interzis fanilor lui PSG să meargă la derby. În 2010, o persoană în vârstă de 37 de ani a fost ucisă într-un conflict dintre cele două galerii. PSG n-a mai câștigat pe „Velodrome” din 26.10.2008 (4-2, în Ligue 1). O victorie a oaspeților e cotată cu 2,30 la Stanleybet, iar victoria gazdelor are cota 3. După șapte etape, Marseille e prima în Franța, cu 18 puncte, iar PSG e pe doi, cu 15 puncte. TV: Digi Sport 3.
SPARTAK – ȚSKA (duminică, 17:00)
Derby-ul răniților
După ce a pierdut șefia campionatului rus în urma eșecului din etapa trecută (scor 0-2) cu Dinamo Moscova, ȚSKA joacă mâine al doilea derby în tot atâtea etape, împotriva lui Spartak Moscova. Un meci care se anunță extrem de interesant, mai ales după ce gazdele au pierdut la mijlocul săptămânii pe teren propriu cu 2-3 în fața lui Celtic, în Liga Campionilor, și vor să se reabiliteze în fața propriilor suporteri.
AC MILAN – INTER (duminică, 21:45)
Inter, șase din șase în deplasare
Inter a câștigat toate meciurile disputate în deplasare în acest sezon (șase), în toate competițiile, și are un golaveraj incredibil: 15-1! Milan a dat însă semne de revenire de formă la mijlocul săptămânii, când a învins-o cu 3-2 pe Zenit, în Liga Campionilor. O victorie a oaspeților are cota 2,65 la Stanleybet. TV: Digi Sport 2.
FENERBAHCE – BEȘIKTAȘ (duminică, ORA 19:00)
Cine se ridică?
Un meci de importanță capitală pentru ambele formații, având în vedere că Fenerbahce ocupă locul șase, iar Beșiktaș locul 10 în prima ligă turcă, după șase etape. Fener a câștigat la mijlocul săptămânii cu 4-2 pe terenul lui Mönchengladbach, în grupele Europa League, iar acum e favorită, fiind cotată cu 2,00 pentru victorie în fața „vulturilor”.
Și în Liga I e derby în acest week-end: Steaua – CFR Cluj, duminică de la 20:30