Atacantul olandez Robin van Persie a fost numit de către antrenorul Arsene Wenger noul căpitan al echipei Arsenal Londra, după transferul spaniolului Cesc Fabregas la FC Barcelona.
„Robin van Persie va fi căpitan în acest sezon. Este un lider prin modul în care joacă, prin atitudine și prin dorința de a câștiga. Este de mult timp la club și este și cel mai tehnic jucător. Thomas Vermaelen îl va asista, este decizia pe care am luat-o și sunt încrezător că va fi primită bine de grup”, a spus Wenger în programul oficial al meciului din play-off-ul Ligii Campionilor, cu Udinese.
Van Persie a preluat deja banderola de căpitan în primul meci din Premier League, remiza 0-0 cu Newcastle de sâmbătă.
Fabregas, transferat la Barcelona, a fost numit căpitan al echipei Arsenal în noiembrie 2008 după ce predecesorul său, William Gallas, și-a criticat coechipierii și i-a fost luată banderola.
Internaționalul spaniol Cesc Fabregas a semnat un contract pe cinci sezoane cu FC Barcelona, a anunțat, luni, clubul catalan pe site-ul oficial. Fabregas, în vârstă de 24 de ani, a revenit la clubul pe care l-a părăsit când avea 16 ani, în 2003.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER