Wenger a mai transferat un puști-minune: M’Baye Niang!** Fanii deja s-au resemnat: „Adio, Van Persie, adio trofee”

Arsene Wenger continuă să îi fie fidel politicii sale de transferuri, bazată pe tinere speranțe, în ciuda faptului că Arsenal nu a mai cucerit un trofeu de 7 sezoane. Ultima achiziție a managerului francez vine din Ligue 1 și are doar 17 ani. M’Baye Niang, care s-a remarcat la Caen, i-a costat pe „tunari” 6,3 milioane de euro, la care se mai pot adăuga încă 5 milioane în funcție de performanțele pe care le va avea tânărul fotbalist.

Arsenal a fost destul de strânsă la pungă în această vară, deși au fost reușite două transferuri destul de sonore, Podolski și Giroud, ambele parafate pentru o sumă totală de aproape 30 de milioane de euro. Totuși, iminenta plecare a olandezului Robin Van Persie îi face pe fanii grupării londoneze să se gândească la faptul că și sezonul următor va fi tot unul de sacrificiu.

De aceea, fără a diminua din importanța ultimei achiziții a lui Wenger, fanii continuă să se întrebe când se va încheia perioada de tranziție continuă începută în urmă cu câțiva ani și care de regulă a fost mereu întreruptă de câte una sau mai multe plecări spectaculoase, dar dăunătoare pentru forța echipei.

Publicat: 13 07. 2012, 13:36
Actualizat: 13 07. 2012, 13:37